Diana Jipa

Activitate artistică

Violonista Diana Jipa și-a câștigat, de peste 20 de ani, un binemeritat loc în elita artei interpretative românești. Consistența talentului și a calităților sale muzicale a fost confirmată de timpuriu, obținând cele mai importante premii ale competițiilor naționale și debutând ca solistă la vârsta de numai 10 ani alături de orchestra Filarmonicii din Braşov. În scurt timp a devenit o prezenţă constantă pentru scenele de concert din România, evoluând alături de majoritatea filarmonicilor din țară și prezentând concerte și recitaluri peste hotare, în Marea Britanie, Belgia, Cehia, Coreea de Sud, China, Cuba, Elveția, Franța, Grecia, Germania, Irlanda, Italia, Maroc, Mexic, Norvegia, Țările de Jos, Polonia, Republica Moldova, Rusia, Suedia, Qatar, Ucraina. Ca recunoaștere a notorietății dobândite în ansamblul tinerei generații de muzicieni români, Diana a fost desemnată să reprezinte România în concertul organizat la Bruxelles, în anul 2007, cu ocazia semnării Tratatului de Aderare a României şi a Bulgariei la Uniunea Europeană.

 

Diana Jipa a fost prezentă pe scenele unor importante festivaluri muzicale, între care se numără Festivalul Internațional “George Enescu” – ediția a XVIII-a, alături de Filarmonica „Moldova” din Iași și ediția a VII-a a Festivalului „Paganiniana” de la  Genova, consacrată explorării relației dintre muzică, știință și tehnologia de vârf și care a presupus abordarea, din partea tinerei violoniste românce, atât a viorii clasice, cât și a instrumentului experimental „iperviolino”.

Pentru ultimii ani, domeniul muzicii de camera i-a oferit Dianei Jipa un plus de notorietate, realizând, alături de pianistul Ștefan Doniga, unul dintre cele mai active și mai apreciate duo-uri din muzica românească actuală. 

Cei doi tineri interpreți s-au orientat cu predilecție către promovarea creației muzicale autohtone, susținând în perioada 2018 – 2022, peste 250 de concerte și recitaluri în 11 țări de pe 4 continente și peste 40 de orașe din România. În tot acest timp au inițiat și organizat, cu sprijinul celor mai importante instituții publice de cultură din România, aproximativ 30 de proiecte culturale, turnee naționale și internaționale și serii de evenimente. Rezulatele acestor demersuri artistice au însemnat publicarea a 2 compact discuri realizate în parteneriat cu Societatea Română de Radiodifuziune și a peste 50 de materiale audio-video, de la clipuri muzicale la documentare muzicale de lung metraj care au totalizat, în mediul online, peste 2.500.000 de vizualizări. Începând cu anul 2020, compozitori precum Adrian Iorgulescu, Viorel Munteanu, Șerban Nichifor, Ulpiu Vlad, Mihaela Vosganian sau mai tinerii Vlad Răzvan Baciu și Roman Vlad au compus lucrări special pentru cei doi muzicieni.

În domeniul academic, Diana Jipa a absolvit cursurile Universității Naționale de Muzică din București, obținând diplomele de licență și master la clasa reputatului violonist şi profesor Florin Croitoru și apoi titlul de doctor în muzică pentru teza “Violonistica franco-belgiană prin prisma repertoriului de sonate pentru vioară și pian de la finalul secoului XIX – începutul secolului XX”, sub îndrumarea prof. univ. dr. Valentina Sandu Dediu.

 

De-a lungul timpului, violonista Diana Jipa a urmat și absolvit cursuri de perfecţionare susţinute de maeştrii Ștefan Gheorghiu, Wolfgang Marschner, Nataly M. Fichtengoltz, Petru Munteanu, Alexandru Gavrilovici, Sherban Lupu, Anatoly Resnikovsky, Rudolf Koelman, Isaac Schuldman, Krysztof Wegrzyn, dezvoltându-şi un repertoriu deosebit de amplu.